Alexandru Manole: Bine ai revenit în România. Cum ţi se par locurile, oamenii?
Barry Ashworth: Bucureştiul pare un oraş uimitor, iar românii pe care i-am întâlnit până acum sunt pe placul nostru: beau, petrec şi par foarte deschişi.
A.M.: Deşi în România apar tot mai multe trupe de calitate, în continuare avem multe non-valori. În UK cum stau lucrurile în ceea ce priveşte muzica?
B.A.: Sunt sigur ca lucrurile nu stau chiar aşa rău la voi. Situaţia e la fel în toate oraşele mari: ai scena underground şi ai scena comercială. Şi în Anglia, multe posturi de radio şi TV promovează tot felul de mizerii pop, la fel de necesare ca şi lucrurile de calitate produse de trupele underground. Uite, zilele astea pînă şi BBC Radio One a început să promoveze muzica de proastă calitate în timpul zilei, abia după 7 seara transmit muzică bună. Interesant că m-ai întrebat asta, pentru că cel mai nou single Dub Pistols, care va fi un remix după Ganja şi va avea, evident, ca temă principală, fumatul de marijuana, este un protest împotriva ipocriziei posturilor de radio din Marea Britanie, care bineînţeles că nu-l vor difuza.
A.M.: Şi crezi că e o idee bună să scoţi pe piaţă un single care va fi interzis la radio?
B.A.: Întotdeauna există ţări precum Franţa unde se transmit la radio tot felul de melodii, e un beneficiu de care te bucuri în ţări în care engleza nu e limba nativă. În Anglia, o ţară care se pretinde foarte liberă, se cenzurează foarte mult. Nu poţi înjura la radio, nu poţi spune anumite lucruri. Ce-i asta? E prea multă ipocrizie şi noi vrem să le aratăm degetul mijlociu. Artişti precum Led Zeppelin sau alte nume mari au marcat muzica şi întreaga lume prin cariera lor, făcând exact ceea ce le plăcea, fără să fie cenzuraţi sau forţaţi să urmeze un anumit trend pentru a avea succes. Acum, singura cale de a putea spune ce ai în minte este să o faci din underground.
A.M.: Ai dreptate, însă nu poţi spune că Dub Pistols mai sunt underground. Sunteţi deja foarte cunoscuţi în întreaga lume.
B.A.: Ai dreptate, însă noi nu datorăm această notorietate radiourilor, ci faptului că suntem mereu în turnee. Aşa ne transmitem mesajul către public. Ne facem prieteni peste tot unde mergem, petrecem, iar Dub Pistols de astăzi reprezintă rezultatul unei munci de peste 15 ani.
A.M.: Ce s-a schimbat de la “Point Blank”, albumul vostru de debut, până la ultimul vostru album, “Rum&Coke”?
B.A.: “Point Blank” era mai mult despre mine în calitate de DJ şi de producator de muzică electronică. Nu voiam decât să fac trackuri pe care să le pot include în mixuri, fără vreo idee de a forma o trupă. Lucrurile s-au schimbat însă pe parcurs. O casă de discuri foarte cunoscută din America mi-a oferit un contract foarte mare, aşa că am regândit proiectul. Din păcate, albumul nu a mai fost lansat la timp în SUA, din cauza evenimentelor din septembrie 2001, dar a fost lansat în Europa, unde a avut succes la public. Aşa că am început să mă concentrez asupra trupei şi a albumelor pe care le scoatem. Muzica Dub Pistols de astăzi este rezultatul unei munci mult mai atente, mai laborioase.
A.M.. De ce crezi că depinde succesul unei trupe?
B.A.: Ce am învăţat din povestea cu lansarea “Point Blank” în America a fost că, oricât de bun ai fi, ai nevoie si de noroc. Atunci devenisem prioritatea numărul unu a celei mai mari case de discuri din lume şi-mi ziceam că în sfârşit chiar am dat lovitura. În secunda doi, totul s-a dus naibii. Atunci am realizat că ai nevoie de noroc, indiferent de cât de bun eşti.
A.M.: Muzica voastră este orientată mai mult spre hip hop, reggae, big beat. De ce Dub Pistols?
B.A.: Sincer să fiu, numele l-am ales pentru formaţia unei foste iubite, iar după ce ne-am despărţit, eu am rămas cu numele de Dub Pistols. Practic, am creat numele înainte de a crea muzica şi-am rămas cu el şi datorită rezonanţelor lui punk. Pentru mine, punk-ul nu este numai un stil muzical, cât e o idee, o atitudine, un fusion de genuri muzicale. Iar Dub Pistols asta înseamnă. Nu e dub, reggae, hip hop, ci e punk. Un fusion din toate genurile cu un pic de extra-reggae.
A.M.: Care sunt trupele tale preferate?
B.A.: Simplu: The Specials şi The Clash. Am crescut în West London, într-o comunitate aproape jamaicană. Aşa am descoperit muzica reggae, după care am descoperit The Clash şi The Specials. Dar în fiecare an apare altceva. Descopăr că îmi place ori hip hopul, ori reggae, ori muzica electronică. Nimic nu se compară însă cu energia pe care o simţi într-un club în care se ascultă muzică electronică. Nici măcar să cânţi într-o formaţie.
A.M.: Care a fost sursa de inspiraţie pentru “Rum&Coke”?
B.A.: Tocmai am devenit partener al unui festival anual din Barbados. Nu e mare, dar e extraordinar. Are loc pe plajă, printre palmieri. În ultimii doi ani am fost cap de afiş acolo, iar acum eu am devenit partener al festivalului. În primul an în care s-a ţinut festivalul, am fost acolo însoţiţi de neveste şi prietene, şi am petrecut două săptămâni incredibile, cu rum & coke la preţuri mici şi în cantităţi mari, petreceri, lucruri care ne-au inspirat pentru ultimul album.
A.M.: Mai veniţi în România?
B.A.: Da, cu siguranţă, cel mai probabil voi veni în calitate de DJ.
Orașul cere părerea ta. E foarte ușor să te înregistrezi.